Asta e din caiet.

Mi se întâmplă tot mai ciudat. Demonii mei nu mai urlă. Sunt calmi. De ce-mi doresc demonii altora? Oasele mele îmbătrânesc și sunt smoală.

Smoală caldă care-și dorește sa stea calmă. Să stea. Nimic. Cimin.

Îmi citesc cartea. ‘Întrebatorul’.. iar personajul e ud și are nevoie de o casă.

Sunt în sala copiilor care sunt plictisiți… Evident, e vineri. Însă eu astept autobuzul… și prefer aici.

În fata mea e un geam.

Am cea mai frumoasă imagine, loc. Un ciob al orașului, prins cu gratii orizontale subțiri.

În spatele meu e gol.

E prima dată când vin aici. Acum toți au plecat. Pixul meu se uită trist.

Mai am 45 de minute. Pana ma dau afară. „E vineri domnișoară”

Nu o să mint, ma simt puțin pierdută aici. Nu-mi place deloc. Nu, nu locul…

Sunt capabilă să mă nasc iar?…Sau să mor, să mi se rupă oasele prezentului.

E înfricoșător

Stau cu spatele la tot… Însă în fața mea vad orașul. Sunt singură, dar mi-e frică să fac zgomot. Sigur ai mai trecut prin asta.

Și-a construit o casă sub pământ. Și o să aibă grijă de un om pe masă, un mort-viu.

„Cenușa are valoa poetică in momentul în care se poate aprinde.”- Gellu Naum

Îmi place cartea. Recomand.

Eram în sala de lectură… Și trebuia să aștept o oră să pot să-mi încep weekendul.