Ploua.

E ud.

Sunt udă.

Atâtea foșnete liniștite, indiferente, amestecate in golul tăcerii, încât mă simt cuprinsă parcă într-o uriașă picătură de apa, care, ea , gândește și respiră pentru noi, așa, ca la început.

;dar n-ai grijă.. curând voi fi într-o cameră uscată, undeva, la căldură, printre foșnetele liniștitoare și indiferente ale oamenilor și ale lucrurilor care, ei și ele, vor gandi și vor respira pentru mine.

Mă iubește patul. Mă prinde, si mă încălzește. Măsufocă. Fac duș.

Toate trăsăturile dobandite din picatura de apa, le-am evaporat. Cu gandul.

Acum, stau.

Prind îmbătrânire, și mă gândesc că e frumos. Am tălpile moi de la apa caldă, dar sunt mai comfuze decât mine.

Vreau să se înțeleagă doar sensul virgulelor… Multelor virgulații. Îmi permit.