E o statuie…

O statuie puternică, frumoasă, măreață mereu și de neoprit. Nu avea niciodată vreo problemă. Se bucura de fiecare moment. Trăia. Nu avea când să fie tristă.

Era mereu recunoscătoare pentru tot ce i se întâmpla.

Intr-o zi a fost spartă în spate, iar acea spărtură avea să desprindă din ea tot mai mult. Doua spărturi.

În fericirea ei… Nu și-a dat seama. Nu a realizat. Până într-o zi ce i se îngreunase tot ceea ce voia să facă.

După un timp… A realizat că avea o problemă cu aripa dreapta. Iar zborul era cel mai important simț.

Datorită unui autor cu înfățișare veche, care scrisese multa filozofie cu greșeli gramaticale, îi spuse că ea ar putea avea o mica spărtură la aripa dreaptă…

De teamă… A fugit la un alt filozof pasionat de zbor și cu un grad înalt de cunoaștere în gramatica.

După ce a ajuns la el, i s-a spus că ambele aripi aveau probleme.

Ce a fost asta?

Un șoc. O teamă. Era posibil ca statuia să-și piardă cel mai important simț. Din ambele părți.

A fost informată că o să fie nevoie de o lucrare despre ea. In salvarea aripilor dezlipite.

|Era micuță… Nu a fost ușor.|

După două desăptănii a ieșit. La anul 12. A trecut peste lucrarea filozofului care a făcut-o bine. I-a făcut lucrarea dreaptă.

Însă pentru stânga era nevoie de o alta lucrare… Așa că filozoful i-a oferit un timp de răgaz să se pregătească.

Ce era greu…? Era faptul că nu se putea bucura de reușita aripei… Ea trebuia să se pregătească pentru a doua.

După un timp aripile au început să strălucească… Străluceau de la soare,dar diferit.

Nu se putea orienta și era speriată că lucrarea dreaptă nu a fost citită de nimeni și o să se desprindă de ea.

Nu putea să meargă la filozof… Ea îl putea vedea o dată la 7 ani. La un desăptăniu.

Așa că aștepta… Așteaptă…, Dar ea intrase într-o stare de involuție, degradare. Nu se recunoștea. Se simțea fără puteri. Și vedea cum pe ea apărea iarba tot mai deasă.

Nu-i mai păsa de cum arată. Voia să se termine coșmarul.

A venit desăptăniul. L-a întâlnit pe filozof și a fugit să-i spună despre lucrarea dreaptă și să-i ceară explicații. Dacă este adevărat.

Filozoful i-a spus că nu are de ce să-și facă griji. Este normal.

Nici de data asta nu a avut timp să se bucure, că trebuia să se uite la aripa stângă.

Cred că problema la aripa stângă e mai veche

A închis ochii… Și a așteptat.

Nu avem nevoie de lucrarea stângă.

A deschis ochii… Și a așteptat.

O să-ți scriu un poem scurt. 20 de randuri.

Nu-i venea să creadă. A strâns tare picioare și voia să plângă.

Nu avea timp. Trebuia să termine lucrarea stângă.

–

–

Lucrarea s-a terminat.

Însă coșmarul în care avea impresia că trăiește… nu.

Trebuia să învețe să facă singură cate 5 poeme pentru aripi. După să revină la filozof, în caz că se schimbă ceva.

Asta nu a speriat-o. Nici nu a îngreunat-o. În schimb. A întărit-o. A întărit-o puternic. A educat-o. A făcut-o să aprecieze și mai mult calitatea vieții. A făcut-o o statuie matură.