Mereu o să fie o parte ascunsă.

Sunt aici, cu tine. Pereți nu există. E plin de aer cald sau rece.

Sunt eu. Cea pe care o cunoști,. bine.

Toată lumea cunoaște pe toată lumea. Așa cum fiecare vrea să se lase citit. Însă niciodată, oricât am încerca să credem că cineva știe totul despre noi.. nu o sa fie așa.

Pentru că eu, tu. Avem acele vechi vremuri, pe care ori am vrut să le uităm.. pe care ori le-am uitat deja.. pe care nu vrem să le spunem.. de care ne e frică să le reamintim.. acele grele vremuri, ce te-au format azi ca om!

Însă eu,tu, în unele momente stau, îmi închid ochii și plec în mine. În mintea mea. Acolo unde sunt pereți.

Deschid și închid ușa în mine.

Acum am ales să merg mai adânc. Să întru în camera închisă la culoare. E negru. Merg in mijlocul camerei mele. Camera trecutului meu puternic. Parcă simț solzi sub palme. Culmea. E fin, nu enervant.

.

Nu e nimic aici. Chiar nu e. Sunt doar pe jos, ghemuită și-mi privesc degetele reci și goale.

E un aer cald, sufocant, dar mie imi este frig. Și sunt doar într-o bluză.

În tot nimicul ăsta. Sunt mai conștientă de totul ăsta, al meu. E trecutul meu. Nu trebuie să-l revăd să-mi stârnească sentimente. Nu trebuie să mă atingă ca să realizez că a fost real odată.

Uneori chiar râd când îmi amintesc de ce. Alteori plâng. Poate uneori și de dragul de a mai uita.. fără voie din ele.

Anunțuri