Search

Blogaritm

I'm a poem that breathes.

De cand?

1 iunie.

Ziua internațională a copiilor din 1925

Ziua mondială a părinților din 2012

La mulți ani copii și părinți! 

Robert Doisneau *La douche a Raizeux* 1949

Aer liber

Inspir aer liber. Vino.  

Am venit. 

Văd trei pietre oameni mici printre dalele mele… 

Și mai văd multă respirație în ele…

Minimale

Văd clădirile verzi și subtiri cu arhitectură complexă, netedă… verde.

Mă face să mă simt un El al locului meu… 

Dar eu nu sunt atât de Good…

Mă legăn… Citesc definiția dragostei…

Stau de vorbă cu El…

Dumnezeul meu rade… 

Păsările parcă râd și ele de noi. 

Nu…e doar imaginația mea…

Sunt așa norocoasă că-mi pot găsi timp pentru asta…

Mai am 3% baterie

Mă uit spre cer și punctele negre mici ale ochilor mei dansează după vibrațiile inimii, mișcărilor dorintelor.. mele. Doar ale cui?

Se distrează. Și noi de ele

Jos îi mai am pe Maestrul si Margareta.   

2>>>>%

Pisica mea îmi invadează iarba. 

PUBLICARE

Din trăitul un timp în texte. 

Direct. Pus. 

de ce m-am îndrăgostit de un el care citește

Pentru​ că este mai cald…Pentru că iubește mai frumosPentru că îmi place și mie…Pentru că ieri mi-a făcut o surpriză la care nu mă așteptam. Pe care nu aș fi știut de unde să o încep.

Am fost mai mult că sigură că o să fie o piesă de teatru. Timp de două săptămâni știam asta.

Lansare de carte 

 El îmi zâmbea pe ascuns Nu te-ai așteptat la asta, nu? ‘ 

O îndrăgeam nespus pe autoare, dar niciodată nu am visat să o văd în realitate… și el știa asta.

Ce a fost în timpul a patru ore acolo… Ar fi mult de spus… Au fost fluturi, au fost lacrimi, a fost apa, a fost așteptare, au fost oameni noi..

“Merg până la intrare”

Îl cunosc deja… Știam ce voia să facă și nu știam cum să mai tratez și surpriza asta.

Mi-a făcut cadou… Cartea nouă. Pentru care voia neaparat o semnătură.

După ce am ieșit din spațiul public în care oamenii păreau la fel. Iubitori de aceleași lucruri… Am pornit spre mașină…

11:30′ 

Aveam o problema. O problema uriașă. Nu puteam sa merg. Pantofii noi m-au făcut praf…

Nu explic mai multe… Doar ca am facut un drumuleț lung…al Clujului… În șosetele celui care citește. Asfaltul era călduț… Iar eu paream o femeie venită târziu dintr-un bar.

Ziua s-a încheiat cu două chifle si 6 felii de șuncă mâncate pe drum și declarându-ne toate emoțiile.IMG-20170520-WA0007.jpg1495271882159374420104.jpg

~Îți mulțumesc din tot sufletul pentru cea mai frumoasă surpriză și pentru încă o experiență alaturi de tine. Te iubesc!~

Primul meu proces

Țin în mână toată noaptea de aseară. Gândită și calculată. Punct cu punct. Mă uitam și îmi venea să sar și pe urmă să cad ușor … Doar să treacă timpul. 

Când aud soneria… Încep să transpir… Simt o groasă​ oboseală în gât și mă doare abdomenul la cât l-am strâns. Emoții.

Clasa mea era aranjată așa cum trebuia. Vine profa, ne salută, zâmbește și zice ‘  înceapă! ‘ 

Nu mai vedeam nimic în fața ochilor. M-am ridicat și am început să vorbesc… De pe foaie. Însă nu o vedeam. Mă uitam doar într-un colț. 

Mă așez iar jos și încep să-mi fac vânt. Mă uit in dreapta mea și-l văd pe adversarul meu cunoscut. Îmi zâmbește crud. 

Încep eu

“Ajsjdhydysjsjajajsjdjdbdgshzbskdkrnfnmfkf” 

Martorul meu îmi răspunde.

Timpul trece… Iar eu sunt în fața. 

Nu mai eram cea de adineauri. Nu. Eram fără frică și foarte sigură pe ce fac. Mi se părea ușor. 

Adversarul meu dă în mine. Mă uit cu uimire de tactica folosită. Însă observ ceva. Aveam spirit de luptă. M-am ridicat în picioare și am reușit să îi opresc lovitura. 

A fost… Superb. 

Îmi vine să râd. 

Am căștigat. După încă o cerere de revedere.

În mine se producea o explozie de culori si sentimente. 

În aceea seara… M-am întâlnit cu el. 

În mașină, în mana lui văd un buchet mare de lalele. 

Felicitări, iubito! ‘

Strâmba.

Simt așa o presiune în capul meu… Stau în genunchi. Privirea mi-e în jos. În iarba roșie cu flori mici aliniate. 

Îmi simt capul greu și am impresia că o să cad. Corpul îmi bate. Îl simt, mă strânge haina. Și vârfurile acelor de jos îmi intră în picioare. 

Mă ridic în picioare, în poziția în care îmi place. E stabilă. Simt că amețesc și mă pun pe scaun. Corpurile sufletelor din fața și spatele meu stau în picioare. Mă simt rău. Îmi închid ochii și mă liniștesc. O să adorm… Mă trezește totuși o notă mai înaltă. 

Nu mă simt bine. Îmi atrag atenția stăpânindu-mi trupul cu alți oameni. Mi se pare interesant. Sunt în spate… Dar îmi văd sufletul fericit mai înfață în genunchi, mă văd. 

Cât de ușor îmi pot vedea sufletul, si cât de greu îmi pot stăpâni cutia de piele care e atat de sensibilă și incapabilă uneori… 

Sufletul meu sare. E liniștit. 

Iarba roșie” – covorul

Doar plouă. 

Ploua. 

E ud.

Sunt udă. 

Atâtea foșnete liniștite, indiferente, amestecate in golul tăcerii, încât mă simt cuprinsă parcă într-o uriașă picătură de apa, care, ea , gândește și respiră pentru noi, așa, ca la început.

 

;dar n-ai grijă.. curând voi fi într-o cameră uscată, undeva, la căldură, printre foșnetele liniștitoare și indiferente ale oamenilor și ale lucrurilor care, ei și ele, vor gandi și vor respira pentru mine. 

Mă iubește patul. Mă prinde, si mă încălzește. Măsufocă. Fac duș. 

Toate trăsăturile dobandite din picatura de apa, le-am evaporat. Cu gandul. 

Acum, stau. 

Prind îmbătrânire, și mă gândesc că e frumos. Am tălpile moi de la apa caldă, dar sunt mai comfuze decât mine. 

Vreau să se înțeleagă doar sensul virgulelor… Multelor virgulații. Îmi permit. 

Îți doresc unul ca el…

Unul ca el… 

Care să te iubească așa cum meriți.

Care să te surprindă mereu. Cu gesturi… 

  • Să se ridice din mașină ca  să-ți deschidă ușa pentru că azi porți tocuri.
  • Să ți spună ‘ nu-ți face planuri pe 19 mai… Vreau să-ți pregatesc o surpriză.’
  • Să îți aducă mereu ceaiul cald care te încălzește. 
  • Să te ridice în brațe doar pentru că i-ai zis o glumă bună.
  • Să facă un drum lung la oră tarzie ca să vină să-ți aducă mărțișor după o zi de muncă pentru a fi primul. 

    Care să nu uite să-ți spună cât ești de frumoasă. Pentru că el știe că astfel te face să zâmbești, să-ți începi ziua cu încredere și un zâmbet imens. 

    Care să le spună prietenilor lui ‘ Tot ea e cea mai tare ‘.

    Care să te susțină în tot ce faci. 

    Care să -și dorească mereu să țină relația picantă.

    Care să îți spună că e mândru de tine. 

    Care să se certe cu tine, însă să realizeze singur dacă a greșit și să vină înapoi.

    Care să facă orice pentru a te vedea fericită.

    Care să fie nebun după tine. Să fie în stare de orice. Să nu-i pese de nimic. 

    Care să se sperie dacă te vede că începi să plângi. Să-ți prinda mâinile și să ți le sărute.

    Care să ți sărute mana într-un moment neașteptat. 

    Care să nu-și piardă vreodată gentlemanul din el când este cu tine. Pentru că știe cât de important e acest lucru. 

    Care să dorească să te asculte când vorbești despre cele mai ascunse gânduri cu admirație ținându-te de mână. 

    Care să te înțeleagă fără să te judece. 

    Care să te dorească mereu.

    Îți doresc asta. 

    În sala de lectură cu Naum

    Asta e din caiet.

    Mi se întâmplă tot mai ciudat. Demonii mei nu mai urlă. Sunt calmi. De ce-mi doresc demonii altora? Oasele mele îmbătrânesc și sunt smoală. 

    Smoală caldă care-și dorește sa stea calmă. Să stea. Nimic. Cimin.

    Îmi citesc cartea. ‘Întrebatorul’.. iar personajul e ud și are nevoie de o casă.

    Sunt în sala copiilor care sunt plictisiți… Evident, e vineri. Însă eu astept autobuzul… și prefer aici.

    În fata mea e un geam.

    Am cea mai frumoasă imagine, loc. Un ciob al orașului, prins cu gratii orizontale subțiri.

    În spatele meu e gol.

    E prima dată când vin aici. Acum toți au plecat. Pixul meu se uită trist.

    Mai am 45 de minute. Pana ma dau afară. “E vineri domnișoară

    Nu o să mint, ma simt puțin pierdută aici. Nu-mi place deloc. Nu, nu locul…

    Sunt capabilă să mă nasc iar?…Sau să mor, să mi se rupă oasele prezentului.

    E înfricoșător 

    Stau cu spatele la tot… Însă în fața mea vad orașul. Sunt singură, dar mi-e frică să fac zgomot. Sigur ai mai trecut prin asta.

    Și-a construit o casă sub pământ. Și o să aibă grijă de un om pe masă, un mort-viu.

    Cenușa are valoa poetică in momentul în care se poate aprinde.”- Gellu Naum

    Îmi place cartea. Recomand.

    Eram în sala de lectură… Și trebuia să aștept o oră să pot să-mi încep weekendul.

    Blog at WordPress.com.

    Up ↑